Mărire de sâni (mamoplastie de augmentare)
Tarife
Mărire de sâni (mamoplastie de augmentare)
de la 9.000+pret implant RON
Ce reprezinta mamoplastia de augmentare?
Este procedeul chirurgical estetic prin care se realizează mărirea sânilor cu implante și se adresează femeilor care au sănii prea mici. De acesta operație mai pot beneficia femeile care au suferit operația de mastectomie sau femeile care au asimetrie mamară (cele care au doar un sân prea mic). Este operația cu cel mai mare impact psihologic pozitiv la femei, deoarece le ajută să obțină o imagine mai bună despre propria persoană, le crește încrederea în sine.
Ce presupune intervenția chirurgicală?
Consta în introducerea unui implant mamar (“proteză”) într-un spațiu care se formează sub fiecare sân (fără a tăia din acesta). Implantul poate fi așezat sub glanda mamara sau sub mușchiul pectoral (aflat mai profund de glandă). Incizia are 4-5 cm și este situată la marginea inferioară a areolei mamare sau în șanțul submamar. Implantul poate fi cu ser fiziologic sau cu gel siliconic (nici unul nu determină cancer) și poate varia ca formă și mărime. Când sânii diferă ca volum se pot introduce implanturi de volum diferit pentru a crea egalitate și a obține o cât mai bună simetrie (simetria perfectă este imposibil de realizat).
Intervenția estetică se face în anestezie generală, durează 1-1,5 ore, iar recuperarea are loc în 2-3 zile.
În general, cele mai folosite implanturi mamare sunt cele cu silicon, deoarece au o consistență asemănătoare cu cea a sânului și sunt mai naturale la palpare. Siliconul folosit este special, se găsește in foarte multe dispozitive medicale (ace, seringi, barnule, tuburi, etc), implanturi folosite în alte specialități medicale (pace-maker, stent), precum și în produse cosmetice. Implanturile cu ser sunt mai dure, nenaturale.
Ce presupune recuperarea postoperatorie?
Sânii sunt tumefiați, sunt prezente dureri (mai accentuate când implanturile mamare sunt introduse sub mușchiul pectoral) care pot necesita terapie adecvată, disconfort la mobilizare, uneori la tuse sau chiar la respirațiile mai profunde. Activitatea profesională poate fi reluata după 4-7 zile, dar efortul fizic pe brațe trebuie evitat minim 3-4 săptămâni. Sutienul trebuie purtat cel puțin o luna, zi și noapte. Apoi se recomandă purtarea lui pe timpul zilei, dar se poate renunța la el pentru scurte perioade de timp (evenimente sociale, plaja).
Ce complicații pot să apară?
Apar foarte rar, sunt cele comune și altor operații estetice: hemoragie, hematom, serom, infecție, necroza și cele specifice: asimetria sânilor (când aceasta exista și anterior operației și nu s-a acționat pentru corectarea ei), modificări de sensibilitate ale areolei mamare atunci când introducerea implantului se face prin incizie la marginea areolei, afectarea alăptării, extrem de rar poate sa apară reacția de respingere a implantului.
O complicație strict legată de existența unui implant este contracția capsulara, care este determinata de faptul că organismul răspunde la existența unui corp străin (implantul) prin formarea în jurul acestuia (ca o capsula) a unui strat de țesut fibro-conjuctiv (un fel de cicatrice) care poate să înceapă sa se contracte și să comprime implantul; aceasta are răsunet asupra sânului care își modifică forma, devine ferm, și chiar sensibil. Problema are soluție necesitând secționarea chirurgicala a acestei capsule. Au apărut pe piața romanească implanturile mamare cu înveliș de poliuretan, care au o rata mult mai scăzuta de apariție a contracturii capsulare.
Implanturile mamare nu cresc riscul de cancer.